David a crescut

David a crescut. De cand l-am dus la gradinita a inceput sa vorbeasca. Primul lucru a fost sa isi enumere prietenii de acolo. Si facea acest lucru atat de des incat iti dadea impresia ca ii repeta ca nu cumva acestia sa dispara. Facea aceeasi numaratoare de mai multe ori pe zi: Andu, Razvan, Alesia, Sophia (pronuntat: „Fisaaa”), Vladi, Gina („Gi-na” apasat!), Gabi, Miss… in aceeasi ordine de fiecare data. Apoi, s-au mai adaugat prietenii din parc cu care se intalnea mai des: Matei, Iulia, Bianca, Dana… si primele cuvinte pe care le-a legat au fost: Andu si Razvan si Alesia si… tot asa…

De curand a trecut la alta prepozitie – totul se petrece: pe pat, pe jos, pe mami, pe foaie, pe chiloti (ultima provine dintr-o poezie mai deocheata de-a lui tati). De la obsesia alfabetului, a trecut la niste carti cu ganganii: venea cu ele si ti le trantea in brate; pe fiecare pagina era o insecta descrisa pe care trebuia sa o ghicesti: „Ghici ce sunt?” „Albinaaaaa”, raspundea vesel si prelung, apoi nu mai astepta celelalte descrieri – le stia ordinea: „gagarita” (aka gargarita), „lama” (aka rama), etc.

De curand a trecut la un puzzle cu Bambi, dar dupa ce i-am pus prima data „Hakuna Matata” la calculator, nu se mai desparte de leu nicicum. Ar vrea tot timpul sa se uite la Regele Leu: „Leuuuu, leuuu!…” Face baie cu leul, mananca cu leul (de fapt, leul mananca uneori mai mult decat David), s-ar duce si la gradinita cu leul dar nu i-l dam noi intotdeauna.

David a crescut. Intelege cand tipam sau cand ne certam (extrem de rar!), pentru ca se face mai mic decat este si nu mai spune nimic. Intelege ca suntem parintii lui si ca el este slabiciunea noastra cea mai mare. Se alinta, se agata de gatul tau, te pupa cu zgomot, stie toate tertipurile prin care sa te determine sa faci cum vrea el. „Tati, tatiiiiii…” Inversa insa este asa greu de realizat uneori… 😀

In ultimul timp, imita. Daca razi, incepe sa rada. Daca dai din maini, incearca sa imite intocmai gestul. Este foarte caraghios. Face totul cu mare seriozitate. Pentru ca matusa noastra i-a tot citit din diverse carti cu povesti, urmarind randul cu degetul pe pagina, a inceput sa faca si el la fel. Din senin, ne trezeam cu cititorul cel mic in camera, plin de verva: „ajshkjafhalflkbl” (intr-o chineza foarte draguta!).

In parc iesim cu „masina-cadou” – o masinuta cumparata de tati, de curand, pe care o incaleca si se impinge cu picioarele ca sa inainteze cu ea. Tot in parc, e pasionat de cararile din padure, unde ii cauta pe Baloo,  pe Baghera, pe tigru, pe leu si asa mai departe. Intotdeauna doar pe carari umblate, caci altfel tigrul ne ia urma. Este un fel de antrenament pentru drumetiile pe munte. 😛

Ah, da… uitasem: daca vrea ceva, spune foarte clar: „NU”. 🙂

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: