Inspiratie

martie 23, 2012

Azi am avut o zi buna la locul de munca (sic!)! Surfand linistita pe Facebook am dat peste http://www.ta-su.blogspot.com/ si el m-a inspirat sa reiau scrisul despre David. Asa ca hai sa facem cat mai publica viata copilului nostru! 🙂

Dar sa incep intai cu regretele ca n-am mai scris demult si asa am pierdut momente haioase, nervoase sau soioase din viata lui David – a caror savoare, memoria „m-a ajutat” sa o uit deja. Mai stiu doar ca au existat, undeva in coltul mintii mele.

Si sa continui cu promisiunile! Da, dom’le! De-acum incolo o sa public mai des, nu mai las eu sa treaca momentul, asa, nemarcat undeva pe internet, pe un blog sau pe o pagina de facebook undeva!…

Cred ca ramasesem cu istoria lui David pe undeva pe la „Regele Leu”. Acum are la activ mai multe desene parcurse pe foaie (adica citite de tati) din colectia Disney dintre care s-au distins cu adevarat: „Doamna si Vagabondul”, „Bambi”, „Compania Monstrilor”… fiecare avand o durata de viata de aproximativ de o luna de zile. Cu aceasta ocazie va recomand sa cititi cat mai mult copiilor de la varste cat mai fragede! Este un lucru minunat care cred ca il determina pe copil sa iubeasca povestile scrise si care ajuta si parintii daca fac din asta un ritual inainte de somn (fie ca e somnul de pranz sau cel de noapte).

Cred ca a trecut si un Craciun peste noi de cand nu am mai scris. Am avut la gradinta si a doua serbare din viata lui David, serbare la care a participat partial: a fost singurul din cei de varsta lui care si-a zis (sau mai degraba, si-a soptit) poezia si care a mai stat pe langa cei mari la dansuri si la cantecele. Noi am fost incantati si emotionati. Mos Craciun a venit pentru David in vreo trei locuri diferite iar el s-a bucurat de fiecare data si crede cu tarie ca Mosul e bun, e rosu si aduce cadouri copiilor cuminti – iar el e foaarte cuminte!!! 😉 Mai ales ca David a inceput sa zica poezii, sa numere in engleza si sa cante alfabetul si in romaneste si in engleza sau cantecul cu elefanti: „Un elefant se legana…” in functie de starea pe care o are…

Intre timp, am depasit anotimpul foarte rece cu nameti impresionanti, cu greve si mitting-uri de strada, si plin de viroze de sezon. Iar acum scoatem indrazneti capul la soare ca stim sa suflam nasul si nu ne mai sperie orice mica raceala. S-a terminat cu statul in casa si joaca de-a masinile sau de-a v-ati ascunselea de dupa perdele – e timpul pentru parc! De-abia astept seara sa alerg in parc cu David. Inchipuie deja roluri pentru noi: „Mami, tu esti Chick, eu sunt Fulger Mcqueen si tati e Flo!” (ptr necunoscatori: personajele sunt din desenul animat „Masini”). Intodeauna Fulger castiga, desigur!

Vizitele de pe la prieteni din timpul iernii isi muta acum locatia in parc; incep terasele sa se deschida asa ca sper sa ne mai vedem si cu prietenii fara copii. Sper de asemenea ca speranta mea sa fie in concordanta si cu dorinta lor… 😀

Reclame

Poveste pentru concurs

martie 23, 2012

Pentru ca am vazut mai demult trailer-ul de la „Trebuie să vorbim despre Kevin” si mi-a placut, dar mai ales pentru ca imi place mai mult sa citesc cartea dupa care s-a facut filmul, m-am decis sa intru in concurs pentru carte: http://bicicletagalbena.ro/2012/03/23/concurs-lionel-shriver-trebuie-sa-vorbim-despre-kevin/

Care e cel mai rău lucru pe care l-ai făcut în copilărie?

Eu nu pot sa povestesc care e cel mai rau lucru pentru ca au fost mai multe rele mici…

Intr-o dimineata, bunicii mei materni – in varsta de 50 de ani, ea si de 59 de ani, el – au adus acasa un bebelus pe care au inceput sa il creasca cu dragoste in amintirea fiicei lor.

Anii s-au scurs iar bebelusul a devenit o fetita alintata si razgaiata. Bunicii n-au stiut sa ii refuze vreodata ceva. Asa ca fetita a facut intotdeauna lucrurile asa cum si-a dorit ea.

A baut lapte din biberon pana cand a vrut ea sa se opreasca, in jurul varstei de 6 ani. A dormit cu bunica in pat pana foarte tarziu, pana in clasa a 5a sau asa ceva, dar adormea doar daca in prealabil ii „improviza” bunicul cate o poveste inainte. Iar daca bunicul o ruga apoi sa adoarma langa el, ea il refuza cu raceala.

A cerut singura sa mearga la gradinita ca toti ceilalti copii, la 4 ani, desi buncii ar mai fi tinut-o acasa. Apoi in momentele in care nu-i mai placea la gradinita, dadea vina pe bunici ca au trimis-o acolo, unde nu se simte bine. Tot auzind in casa o multime de povesti despre cealalta fetita (mama ei), le-a preluat si le-a imprastiat printre copii de la gradinita ca si cum ea ar fi fost eroina povestilor: „- Hai sa iti zic ce faceam cand eram eu la facultate…” zicea fetita de 4-5 ani.

Iar intr-o zi, cand fetita s-a enervat foarte tare dintr-un motiv pe care nu-l mai tin minte, a spart un geam de la usa din sufragerie (toate usile din casa aveau geamuri pe-atunci). Apoi a luat cioburile si le-a imprastiat prin casa. Pana sa se dezmeticeasca bunicii au gasit covorul din camera tapetat de cioburi.

Cand a inceput sa citeasca, citea toata ziua si nu mai dadea doi bani pe nimeni. Buncii existau doar in masura in care ii cumparau ce carti isi dorea ea. Mi-l aduc aminte pe bunic dornic sa comenteze vreo fapta de-a „Capitanului la cincisprezece ani” a lui Jules Verne si cum a venit raspunsul indiferent al fetei: „-Lasa-ma-n pace!”.

Iar cand a inceput sa se uite la desene/filme la televizor, s-a instaurat dictatura. Trebuia sa aiba deja pe masa, inainte sa inceapa filmul, 3 felii mari de paine prajita unsa cu unt si care sa aiba pe deasupra masline negre curatate de samburi. Pentru ca intr-o zi bunicul a indraznit sa nu-i mai curete maslinele, fetita a aruncat farfuria cat colo si a tipat la el.

Deci cel mai rau lucru pe care l-am facut in copilarie a fost ca NU i-am aratat bunicului cat de mult il iubesc. Iar atunci cand mi-am dat seama de asta si am vrut sa ii arat, a fost deja prea tarziu. A ramas doar bunica… dar nici viata ei n-a fost usoara pana la capat.