Worst case scenario or not?

decembrie 15, 2013

Adica o zi din viata noastra.

Dimineata ma trezeste de la ora 7 am plansul lui Radu. Incerc sa il mai pacalesc putin cu lapte de san. Nu am noroc! Ma ridic in cateva secunde caci plansul devine din ce in ce mai nervos. Si n-as vrea sa se trezeasca si David! Poate mai prinde si el macar jumatate de ora in plus de somn pana il trezeste Dragos sa plece catre gradinita…. Well, n-am noroc nici aici! David se trezeste. E morocanos (normal! doar s-a culcat foaaarte tarziu de cu seara!) si vrea sa fie gadilat pe spate. Intre timp eu il am deja pe Radu in brate si incerc sa il mai linistesc. Cu cealalta mana incep gadilatul. David e nemultumit….vrea gadiltat si pe mana stanga…”Nu asa! Putin mai sus, maaaami!” Bun. Inca sunt odihinita. Trag putin aer in piept si continui cu gadilatul. Vine si Dragos din bucatarie si anunta pe David ca e timpul sa se spele pe fata, sa manance si apoi sa se imbrace de gradinita. Precipitarea lui Dragos ii aduce o noua nemultumire lui David asa ca se zbate putin nervos in pat si vrea sa fie lasat in pace. („Ooooof! Daca reuseam macar aseara sa il culcam devreme!..” imi zic in gand). Dragos nu renunta la cerintele lui iar David face pana la urma un efort si se ridica sa mearga la bucatarie. Intre timp, apuc sa schimb pampersul lui Radu. Dupa cateva minute, David se leaga de bolul in care i-a pus Dragos laptele si se enerveaza… tonul deja e ridicat iar Dragos in ofensiva. David il simte nervos pe ta-su si de acolo nu-i mai convine nimic. Dupa un schimb de replici. David ajunge pe jos intr-o criza de furie. Eu il las pe Radu ca sa incerc sa „salvez” situatia, aruncand priviri ucigatoarea catre Dragos ca n-a avut mai multa rabdare cu copilul… (Dar vad ca incep si eu sa imi pier usor-usor rabdarea…). Pana la urma impac pe David care se agata de bratele mele. Are nevoie de mai multa mangaiere dimineata. E greu sa iasa in frig asa repede mai ales cand stie ca Raducu ramane cu mami in pat, la caldura. Empatizam putin, Dragos face o gluma si David rade din nou. Suntem bine! Au ajuns la lift iar copilul apasa acum pe butoane zicand: „Pa, mami! Te iubesc!”

Ma intorc la Radu. In situatii de criza, el sta linistit. Dupa ce trece criza, da si el drumul la plans. Asadar stau cu el in brate ascultandu-i suferinta inca vreo jumatate de ora… dupa care e relaxat si cu chef de joaca. Eu nici macat n-am apucat sa ma spal pe dinti… 🙂 Deschid televizorul la „Razvan si Dani” si imi aduc aminte ca atunci cand stateam cu David acasa tot la emisiunea lor ma uitam dimineata…. E „tiparul meu de control”…si il accept. Deocamdata n-am chef sa bocesc. Pastrez asta pentru mai pe seara….

Dupa vreo ora sau asa, Radu motaie pe canapea si eu pot sa imi beau cana de capuccino (facut la plic instant). Pe televizor se da o melodie idioata. „Of, muzica asta … Oare ar trebui sa fac odine pe-aici?” – e alt „tipar de control” de-al meu…Decid ca azi pot sa ma descurc si fara sa fac curatenie asa ca deschid putin calculatorul…. Mana mea apasa hotarata pe FB. Fac scroll pana cand incepe Radu sa scanceasca. Ma duc la el, il schimb si il hranesc si pentru ca desi insist sa ma uit la un film (am nimerit ceva decent pe „Cinemax”) el nu adoarme deloc, imi iau inima in dinti sa ies cu el pe-afara.

Sun o prietena sau doua sa vad ce sanse de socializare am pe ziua de azi. Nimic grozav la orizont asa ma gandesc sa fac o descindere pana la Mega Image si atat. Au acolo niste biscuiti cu crema de cacao – marca originala – de care am devenit cam dependenta de cand il am pe Radu. Alta dependenta e sa mananc fulgii cu ciocolata din punga de cereale Fitness cu ciocolata de la Nestle…. Well, „incurcate sunt caile Domnului!” cum ar zice cineva…

Tocmai cand incepeam sa ma pregatesc de iesire, imi suna telefonul. Este educatoarea lui David care ma roaga sa vin sa il iau la pranz pentru ca plange dupa mine; ii este dor. Asa ca o sa cobor direct cand vine ora pranzului sa plec spre gradinita.

Ma pregatesc sufleteste pentru somnul de dupa-amiaza a lui David. Atunci cand e acasa nu mai vrea sa doarma la pranz. Deci o sa avem iar dicutii! Vine si ora 12 pm. Pana reusesc sa ma echipez ca sa ies din casa cu tot cu Radu, manduca si bagaje, ma aflu deja in intarziere. Alerg pana la autobuz. Noroc ca a venit imediat. Raducu inca nu e doborat de gerul de afara. („Sper sa adoarma totusi pe drum!”). Ajung la gradinita unde e o caldura infernala de fiecare data. Transpir toata infasurata cu Radu adormit acum in maduca pana il schimb pe David, mai vorbesc putin cu educatoarea sa vad ce s-a intamplat si pana ies de acolo cu amandoi. Afara ma izbeste frigul („Sigur ma ia o raceala sau ceva in curand…”)

David nu prea vorbeste pe drum. Isi mananca constiincios cornul. Incerc sa nu il chestionez. O sa imi spuna el la joaca sau printr-un prieten de plus. Vrea sa mergem pe jos iar pe drum se opreste la un chiosc pentru o masinuta. Mai doar 8 lei. Ii spun si negociem pana gasim o masina de 8 lei. Ajungem acasa si integreaza noua masinuta in jocul cu pompierii. A durat maaaxim, jumatate de ora joaca de unul singur  Timp in care am apucat sa descarc lucrurile si oamenii agatati de mine, sa ii schimb pe amandoi si pe mine. Asadar ne instalam comod la posturile noastre.

Eu sunt pe canapea cu Radu in brate iar David pe jos cu masinile. Particip la joc prin vorbele noii-masinute – e noul prieten prin care aflu cat de greu i-a fost azi lui David la gradinita. Dupa micul dejun, l-a coplesit oboseala si dorul de mine. A izbucnit in plans fara sa se mai controleze. A pus-o pe educatoare sa ma sune. S-a linistit cand a auzit ca vin la pranz sa il iau. Acum ar vrea sa facem bradul de Craciun. Ma pun si desfac plasticul, ilmontez si scot podoabele. Stiu ca o sa depasim cu mult ra de culcare. Incerc sa ma grabesc. Ma simte incordata si reactioneaza: ba ii tipa lui Radu in ureche si-l sperie ba se supara ca am luat un glob inaintea lui si el vrea sa le punem amandoi odata. Incerc sa ma relaxez. Intr-un final, terminam cu bradutul far aprea mari conflicte. Suntem multumiti.

Dar urmeaza un moment greu: somnul de prans. E deja ora 3 pm. Ma simt presata de timp si ii transmit asta. Raducu e plangacios. Ocupati cu bradul, nu prea la-m bagat in seama. Iar el n-a mai dormit de cand am intrat in casa. E timp pentru somn. David refuza. Eu il iau pe Radu si ne bagam sub patura. Dupa mai multe refuzuri si relativ-mici enervari ca: stau numai cu Radu, ca nu ma joc cu el , ca lui nu-i este somn, etc… renunta si vine langa mine. „Stau doar asa, mami! Nu adorm!” Il rog sa stea spate in spate cu mine sa ne incalzim. Accepta si la 3.30 pm e adormit.

Intre timp, Radu a mancat si are chef de joaca, nu de somn. Mai stau cu el putin. Pe la 4.30 Radu doarme si atipesc si eu langa ei. E momentul care imi place cel mai mult. Ii stiu langa mine, linistiti si pot sa inchid ochii… La 5 pm intra Dragos in casa. Nu mai dureaza mult si casa se trezeste.

Punem bomboane si ciocolata in brad ca sa impodobim si cu tati. David se mai joaca apoi cu tati si se face 6.30 cand e timpul sa plece catre bazin/engleza (nu mai stiu ce zi a fost asta!). Ca de obicei, incep discutiile. David se simte fortat sa renunte la joc prea repede si nu-i convine. El de-abia se incalzise! Dragos insista, se roaga, dar tot pluteste tensiune in aer. Pana la urma, se decide (de data asta fara crize…) sa mearga. Au plecat si alearga in speranta ca poate, macar de data asta!, nu intarzie… Aflu putin mai tarziu, la telefon, ca au fost iar la limita. Pentru ca nu apucasem sa vorbesc prea multe cu Dragos, recuperam la telefon.

Cand se intorc baietii acasa, incepe cursa catre ora de culcare. Facem pe rand baie baietilor apoi incerc sa ma retrag cu Radu intr-o camera. Intre toate activitatile astea, concetarea mea cu Dragos e minima si de cele mai multe ori, in sens negativ.  Radu e cam obosit si nu poate sa adoarma. Incepe sa planga. Dureaza o ora criza lui. E deja 10 pm. Dupa ce se linisteste, mai dureaza jumatate de ora sa adoarma profund pentru ca David ne tot viziteaza din cealalta camera. Vine sa imi spuna ce-a mai gasit in brad sau ce a mai vorbit cu ta-su.

Sunt obosita si atipesc. Ma trezeste tot David. De data asta Dragos fumeaza la bucatarie. Ma supar pentru ca mi-am pierdut rabdarea si asa cum tot vine David o sa il trezeasca si pe Radu… Nu mai pot! Dau vina pe Dragos. Ne certam scurt dupa care stau cu David in dormitor ca sa il asigur ca il iubesc, ca ne iubim, ca ne-am impacat si ca totul e bine.

Somn usor. E ora 11 pm. (iar n-am reusit sa il culcam mai devreme….)

Reclame

Suferinte de frate

decembrie 15, 2013

Ok. Citesc o groaza de carti de parenting (de i-am ingrozit si pe altii!) si tot ma gasesc depasita, in tot felul de situatii cu copii. Uneori mi se pare imposibil sa ma impart senina intre plansul bebelusului (pe care trebuie sa il intampin prezenta si cu empatie  la 4 luni si crizele de furie ale baiatului mai mare (pe care trebuie sa le accept si sa il ajut sa isi descarce emotiile din spatelel lor) de 4 ani si 8 luni [apud Aletha].

Eu m-am decis sa mai fac un copil pentru ca puteam! Apoi am continuat cu logica beneficiilor pe care le aduce un frate in viata celuilalt. Eu am crescut singura la… bunici, intr-o familie pe cale de disparitie. Adica pe masura ce cresteam, oamenii din jurul meu plecau intr-un fel sau altul. Asadar mi-am promis o familie mare, vesela si tanara! Pana sa vina momentul familiei in viata mea, am cautat sa imi fac multi, multi prieteni. Mi-a lipsit constant cineva pe care sa ma pot baza suta la suta oricand. Cred ca un frate in viata cuiva poate sa indeplineasca rolul acesta pentru celalalt. Cam asa a aparut Raducu…

Dar ce simte Raducu? Are 4 luni si de la inceput a avut crize de plans destul de vehemente. Desigur explicatia colicilor a fost la indemana. Si l-am tratat pe rand, cu o multime de remedii. Crizele de plans continua insa si acum. Deci ce simte Raducu? Eu cred ca el este de multe ori supra-stimulat. Uneori e suficienta doar prezenta lui David (fratele de 4 ani si 8 luni) care iubeste taraboiul atunci cand se joaca si care se simte indreptatit sa il includa uneori si pe Radu prin: gadilat puternic pe burta sau pe gat, mangaieri apasate pe cap sau concerte sustinute personal la ce prinde prin casa (bete, perne, trompeta/pian de jucarie) destul de aproape de urechea bebelusului. Noi am incercat sa fim relaxati si sa il incurajam pe David in joaca lui cu Radu atata timp cat totul are loc in deplina siguranta pentru amandoi. Asta insa nu exclude stresul pe care cred ca il simte totusi Radu. De asemenea, suntem de multe ori pusi in tot felul de situatii sociale in care e nevoie sa mergem toti patru (serbarea de la gradinita a lui David, vizite pe la prietenii lui David, etc). Il port destul de mult pe Radu fie in wrap, fie in manduca, fie pur si simplu in brate. Muuult! Dar chiar si asa plansul apare invariabil o data pe zi – seara de obicei sau dimineata (in cazul in care a ratat seara). Si sigur nu e vorba despre durere de burta sau foame sau alte cauze fiziologice. Acum stiu cum sa fiu langa el: sa ma uit in ochii lui si sa ii soptesc ca il iubesc si ca e ok sa planga, sa se descarce. Dupa ce termina e perfect relaxat si pot sa imi fac treaba pentru ca fie doarme profund fie are chef de joaca. Cam asa e Radu!

Dar ce simte David? Are 4 ani si 8 luni iar cele 9 luni de sarcina ale mele cu Radu nu cred ca au fost suficiente ca sa il pregateasca pentru ce a venit. Sunt prea multi oameni (dintre cunoscuti) care atunci cand suntem toti au aceeasi reactie: „Vaaai, ce bebelus draguuut! catre mine, uitandu-se la Radu; iar trecand la David cu una din intrebarile: „Iti place de bebelus? Cum e sa ai un frate asa dragut? Ai grija de fratiorul tau?” (de parca David nu mai exista decat in relatie si raportat la Radu). Cred ca David ar aprecia mai mult sa auda de la prietenii/cunostintele noastre remarci de genul: „Ce dragalas e Radu! Vad ca ai o familie frumoasa aici, David! Tu ce mai faci?”. De fapt, David nu se astepta ca Radu sa ii cucereasca lumea in asa mare masura! Si cred ca se simte putin pacalit si furios din cauza asta. Raducu i-a cucerit inclusiv prietenii! Avem cativa prieteni cu care ne intalnim mai des si ne vizitam, cu copii mai mari sau mai mici ca David. Asadar si copii sunt prieteni. Inainte de Radu cei de-o varsta se jucau intre ei, fara discutie. Dupa Radu, cativa dintre copii de 4-5 ani sunt mult mai doritori sa stea cu bebelusui, sa aiba grija de el, sa se joace si sa il pupe. Iar aici eu cred ca David se simte tradat si furios. De asemenea, am observat ca David incepe sa prefere pe cei care NU manifesta interes pentru Radu atunci cand ne vedem cu alti copii, indiferent daca acestia sunt mai mici sau de aceeasi varsta cu el. E un mecanism de aparare acolo… Apoi, de fiecare data cand alaptez pe Radu si suntem doar noi trei acasa, cere automat desene sau jocuri pe calculator. E forma prin care isi inabusa el resentimentele, tristetea ca bebelusul are o asa legatura cu mami – o legatura pe care el a pierdut-o. Asadar e „tiparul lui de control” dupa cum il descrie Aletha. 

Mai greu de suportat sunt insa crizele de furie ale lui David. A redevenit agresiv atunci cand e furios. Agresivitatea fata de Dragos e ceva mai redusa pentru ca ei se joaca mai mult impreuna iar eu stau mai mult cu Radu asadar ajung „tapul ispasitor” mai des. Incerc sa stau langa el in momentele de criza, sa ii arat ca accept toate emotiile lui asa cum sunt si ma straduiesc – dupa ce trece criza – sa ii dau cuvinte pentru ce a simtit ca sa proceseze totul si eventual, sa ii ofer alternative la lovituri. Ma straduiesc mult sa ajung cu David la plans si ajungem greu acolo. Poate si din cauza asta sunt asa vehemente crizele lui… Ma gandesc uneori ca mi-ar fi placut sa fie David un copil care sa se descarce mai des, in doze mici de plans… as fi suportat mai usor…

Pe de alta parte, mi-am dat seama ca daca eu sau Dragos ajungem sa ne pierdem rabdarea si sa il vedem prea des pe David ca pe un „baiat rau” (in lumina ultimelor „furii”) asa o sa ajunga sa il vada toti cei din jurul nostru. Noi suntem oglinda in care copii nostri isi reflecta imaginea de sine! E foarte important cum ii facem noi pe ei sa se simta in fiecare clipa a vietii lor. Iar copii au nevoie de iubire si de confirmarea iubirii MAI ALES atunci cand sunt cel mai putin „iubibili” (o varianta aproximativa la ce zice Alfie).

Deci cum fac eu sa imi pastrez calmul si disponibilitatea afectiva astfel incat sa pot fiu langa amandoi?