Poveste pentru concurs

martie 23, 2012

Pentru ca am vazut mai demult trailer-ul de la „Trebuie să vorbim despre Kevin” si mi-a placut, dar mai ales pentru ca imi place mai mult sa citesc cartea dupa care s-a facut filmul, m-am decis sa intru in concurs pentru carte: http://bicicletagalbena.ro/2012/03/23/concurs-lionel-shriver-trebuie-sa-vorbim-despre-kevin/

Care e cel mai rău lucru pe care l-ai făcut în copilărie?

Eu nu pot sa povestesc care e cel mai rau lucru pentru ca au fost mai multe rele mici…

Intr-o dimineata, bunicii mei materni – in varsta de 50 de ani, ea si de 59 de ani, el – au adus acasa un bebelus pe care au inceput sa il creasca cu dragoste in amintirea fiicei lor.

Anii s-au scurs iar bebelusul a devenit o fetita alintata si razgaiata. Bunicii n-au stiut sa ii refuze vreodata ceva. Asa ca fetita a facut intotdeauna lucrurile asa cum si-a dorit ea.

A baut lapte din biberon pana cand a vrut ea sa se opreasca, in jurul varstei de 6 ani. A dormit cu bunica in pat pana foarte tarziu, pana in clasa a 5a sau asa ceva, dar adormea doar daca in prealabil ii „improviza” bunicul cate o poveste inainte. Iar daca bunicul o ruga apoi sa adoarma langa el, ea il refuza cu raceala.

A cerut singura sa mearga la gradinita ca toti ceilalti copii, la 4 ani, desi buncii ar mai fi tinut-o acasa. Apoi in momentele in care nu-i mai placea la gradinita, dadea vina pe bunici ca au trimis-o acolo, unde nu se simte bine. Tot auzind in casa o multime de povesti despre cealalta fetita (mama ei), le-a preluat si le-a imprastiat printre copii de la gradinita ca si cum ea ar fi fost eroina povestilor: „- Hai sa iti zic ce faceam cand eram eu la facultate…” zicea fetita de 4-5 ani.

Iar intr-o zi, cand fetita s-a enervat foarte tare dintr-un motiv pe care nu-l mai tin minte, a spart un geam de la usa din sufragerie (toate usile din casa aveau geamuri pe-atunci). Apoi a luat cioburile si le-a imprastiat prin casa. Pana sa se dezmeticeasca bunicii au gasit covorul din camera tapetat de cioburi.

Cand a inceput sa citeasca, citea toata ziua si nu mai dadea doi bani pe nimeni. Buncii existau doar in masura in care ii cumparau ce carti isi dorea ea. Mi-l aduc aminte pe bunic dornic sa comenteze vreo fapta de-a „Capitanului la cincisprezece ani” a lui Jules Verne si cum a venit raspunsul indiferent al fetei: „-Lasa-ma-n pace!”.

Iar cand a inceput sa se uite la desene/filme la televizor, s-a instaurat dictatura. Trebuia sa aiba deja pe masa, inainte sa inceapa filmul, 3 felii mari de paine prajita unsa cu unt si care sa aiba pe deasupra masline negre curatate de samburi. Pentru ca intr-o zi bunicul a indraznit sa nu-i mai curete maslinele, fetita a aruncat farfuria cat colo si a tipat la el.

Deci cel mai rau lucru pe care l-am facut in copilarie a fost ca NU i-am aratat bunicului cat de mult il iubesc. Iar atunci cand mi-am dat seama de asta si am vrut sa ii arat, a fost deja prea tarziu. A ramas doar bunica… dar nici viata ei n-a fost usoara pana la capat.

Reclame